panorama

Pescarusii tipa amenintator deasupra orasului,
care n-are insa timp sa-i bage in seama,
cine sta sa-si piarda vremea cu ciorile astea din ce in ce mai vopsite?

De acoperisurile vechilor cladiri cenusii, imaginate de oameni
care chiar credeau ca acest oras poate fi frumos,
stau agatate, fluturand in vantul ce anunta primavara,
nenumarate ramasite de suflete, ca niste zdrente scapate de pe la balcoane si abandonate.

Visele celor pe care-i insufleteau candva sunt presarate peste tot,
in birouri functionaresti in care praful de pe catastife ofteaza dupa gloria de alta data,
in odaile ce apartineau odinioara servitorilor, in scari de bloc mirosind a anii 30,
pe acoperisurile inegale construite acum aproape un secol
special parca pentru acesti parkouristi romantici,
in ganguri care au vazut multe povesti frugale de amor.

Toate sunt presarate de aceste vise moarte, dar ne-ngropate,
deseuri ce-i contamineaza chiar si pe cei mai pragmatici cu o inefabila maladie a sufletului.