vineri, 17 iulie 2009

cine esti?

privesti hipnotizat noua fiinta, creatura aceasta fragila care palpita alaturi de tine
si nu-ti vine sa crezi cat de pura, inocenta si astrala poate fi.
de unde-o fi venit? ce calatorie o fi facut pana aici? spre unde?
te gandesti cum, sub indiscutabila fragilitate, pulseaza vointa acerba de a trai
si cum, agatandu-se de viata, minunata fiinta a pasit pe enigmatica sa cale spre moarte.

si nu te poti impiedica sa te-ntrebi daca acest inger, pe cale sa devina om,
aflat abia la inceput, dar nici macar constient de ce va urma,
va fi, precum multi altii, un talent cenzurat ori un soldat anonim cazut in razboi
sau un colectionar de dezamagiri, poate inca un martor al dezvrajirii lumii,
desi poate va visa sa dribleze destinul ce ne apasa pe toti.

pentru prima data iti pui intrebari care plutesc asupra altcuiva decat tine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu