intalnire cu tine insuti

ce sentiment straniu, sa privesti copacii acestia falnici care tin piept toamnei,
purtand cu mandrie podoabele verii chiar si-ntr-un noiembrie grabit.
batalia e pierduta insa pentru ei, si-aproape ca-mi vine
sa imbratisez fratern scoarta dura a acestor gloriosi inocenti.

uite un copil, inainteaza pe poteca privind in sus,
lasandu-se prada hazardului acestui colt nostalgic de infern.
sunt chiar eu, jur, acum un veac, cand deja intuisem cumva
ca nu sunt facut pentru locul acesta terifiant pe care-l numim lume.

ma intreb dac-ar trebui sa-mi ies in cale
pentru a-mi schimba destinul.
vino, copile, o sa doara doar putin
sa-ti extirpez organul acela timid al simtirii.

se cauta un dirijor

dati-ne o uniforma si-o vom purta si-n somn,
dati-ne un salut si-l vom repeta-n oglinzi,
dati-ne o statuie si ne vom prosterna la picioarele ei reci!
dati-ne ceva. nu vedeti ca nu ne-a mai ramas nimic?

ne simtim de parc-am fi murit si am da orice sa reinviem,
chit ca asta ar insemna sa degustam sangele aburind
al multora pe care pana mai ieri ii strigam "frate".
un-doi, un-doi, avem nevoie ca bagheta unui dirijor
sa ne cadenteze vietile.

de unde vine sfarsitul lumii?

marea pare de smoala, doar de aia-i zice marea neagra,
sub cerul intunecat de nori, de dupa care te astepti
sa apara tripozi teribili, ca-n razboiul lumilor,
pentru ca viata noastra sa nu mai fie niciodata la fel.

dar nu, din apa ce-si ascunde sinistru adancurile
pare sa vina ceva despre care nu poti spune nimic,
nici ce forma, marime sau culoare ar putea avea,

decat ca e iminent si atat de infricosator, incat
simti ca ti se scurge sangele din vine, ca atunci
cand te trezesti din cosmarurile nocturne.

durum! durum! durum! se aude surd si totusi
atat de teribil de undeva de sub valuri,
de ai impresia ca un poseidon extraterestru
o sa se ridice imens din ape pentru a ne topi pe toti.

sau e poate doar un submarin nuclear
care ne supune unei terapii tip cernobil,
pentru ca genele noastre sa se reinventeze.