ce sentiment straniu, sa privesti copacii acestia falnici care tin piept toamnei,
purtand cu mandrie podoabele verii chiar si-ntr-un noiembrie grabit.
batalia e pierduta insa pentru ei, si-aproape ca-mi vine
sa imbratisez fratern scoarta dura a acestor gloriosi inocenti.
uite un copil, inainteaza pe poteca privind in sus,
lasandu-se prada hazardului acestui colt nostalgic de infern.
sunt chiar eu, jur, acum un veac, cand deja intuisem cumva
ca nu sunt facut pentru locul acesta terifiant pe care-l numim lume.
ma intreb dac-ar trebui sa-mi ies in cale
pentru a-mi schimba destinul.
vino, copile, o sa doara doar putin
sa-ti extirpez organul acela timid al simtirii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu